Hinca un hadevar trist...
Eram cu niste prieteni in Cismigiu, stateam tolaniti pe o banca, cufundati intr-un iures de evocari, amintiri si chicoteli aferente si apare subit o reprezentanta a etniei rrome ( asta ca sa imi pastrez in continuare political correctness-ul). Fuste peste fuste, culori peste culori, basma cu flori peste flori, codite si o privire apatica, dar totodata extrem de patrunzatoare. Incepe sa vorbeasca cu o abundenta de "h"-uri si accentul inconfundabil si, evident, ne cere bani. Raspundem printr-un melanj de politete, frica si, de ce sa nu recunosc, repulsie ca nu avem, ca suntem studenti amarasteni si asteptam sa plece. Femeia de dimensiuni cel putin impozante nu numai ca nu a plecat, ci s-a napustit cu alura unui elefant in fuga asupra unui prieten si ii smulse un fir de par din cap. Apoi, printr-un salt de gazela obeza se da inapoi si face niste amenintari destul de credibile cum ca ii face farmece daca nu ii da bani. Noroc ca prietenul meu nu poseda aceeasi slabiciune de duh ca...