vineri, 6 noiembrie 2009

Politichie livresca

A fost odata la patru ani, intr-un Brocart de toamna tarzie si mohorata a anului 1984, o mare zarva colectiva. Castelul vuia de forfota, valva si agitatie: Craii de Curtea Veche urmau sa se infrunte, toti patru, pentru titlul de Cel mai iubit dintre pamanteni.

Pretendentii: Cititorul din pestera, cu De ce iubim femeile intr-o mana si carma vasului in cealalta, Principele neinzestrat, bine ancorat in meandrele concretului, Imparatul mustelor nimanui, independent convins si Regele cu pene, cavaler de paie al Bunului simt ca paradox. Vuieste valea: unul mai locvace ca altul, se lanseaza in dueluri polemice si discutii acide. Iuresul sabiilor reverbera din Castel in fiecare Coliba a unchiului Tom.

Mizerabilii din aceste colibe nu isi doreau promisiuni sau cuvinte marete, ci Lucruri transparente si planuri pentru Arhitectura fericirii personale. Ceea ce nu stiau ei este faptul ca, indiferent de cine castiga, Invingatorul este intotdeauna singur, departe de Mecanica inimii celor Umiliti si obiditi.




miercuri, 5 august 2009

Face a Book

Stiti cum apar asa meteorico-ciclico-relativo-frecvento-recurent anumite teme de discutie in cercurile, grupurile sau clacile de care apartinem voluntar sau intamplator? Subiecte de astea care se autoincarca de o anumita gravitate care ne propulseaza pe noi la un statut de initiati in "ezoterismul chintesentei lucrurilor" doar pentru ca avem o parere sustinuta de argumente solide, acceptabile, nefodate, aberante sau cretinoide pe principiul al' mai "incotestabil": am o parere si o zic. De ce? Pentru ca pot!
Preambulul asta total (ne)interesant a "vazut lumina tastelor" pentru o discutie de mare angajament pe care am surprins-o, urmarit-o si balmat-o cu un melanj sentimental de amaraciune, intrigare, manie si speranta. Small talk-ul era intretinut sau intretinea doua doamne rasate care sedeau in fata mea in RATB. Pe scurt, amandoua nu numai ca sustineau ca tinerii din ziua de azi nu mai citesc, ci ca noi, viitorul tarii, lumii, omenirii si probabil a tot ce va avea sa vina, suntem de o superficialitate execrabila daca nu abominabila.
Oare chiar asa e? Tinerii nu mai au in ei microbul lecturii? Nu mai tanjesc dupa fiorul accesului la lumi fie inaccesibile, fie frivole, fie siropoase, fie indraznete, fie magice, fie... Ei nu au nevoie de doza recomandata de livresc? In momentul ala prima reactie a fost sa fac rapid un inventar al pritenenilor care contrazic cele de mai sus si m-am linistit. Cum in fiecare oranduire grandioasa ce se vrea a fi societate exista aranjamentul ala piramidal, acea ierarhie mai mult decat necesara functionarii deficitare sau sanatoase a ei, asa o sa existe intotdeauna o nisa, un segment care isi vede cumintel sau rebel de ale lui. Problema aici e ca daca nisa ramane nisa, iar nisa se ingusteaza si in ale cititului, discutiile doamnelor rasate de mai sus ar putea capata legitimitate...Si asta ar fi al dracu' de trist!
Ce e de facut? Pai nimic mai simplu...pune bah mana pe o carte si citeste! S-ar putea chiar sa capeti o dependenta voluptoasa...

PS: Celor care s-au recunoscut in categoria "am microbul lecturii, tanjesc dupa fiorul accesului la lumi inaccesibile, frivole, siropoase, indraznete, magice..., am nevoie de doza recomandata de livresc" le recomand concursul "Face a book/Confrunta-te cu o carte". Citesti, scrii o recenzie la orice produs de pe site-ul www.libhumanitas.ro , o postezi pe site sau pe blogul tau (in cazul asta tre' sa pui coperta cartii pe blog si sa faci trimitere la link-ul la care se gaseste cartea pe site si sa te inscrii concurs@libhumanitas.ro) si poti sa castigi iPod-uri nano si multe audiobook-uri in format electronic (mp3). Pentru mai multe detalii, intrati si cititi regulamentul la http://www.libhumanitas.ro/face-a-book-regulamentul-concursului/.
So, face a book, face the world inside it, face the feelings it gives you, face...yourself and write about it!

vineri, 29 mai 2009

Barbatii inteligenti sunt tot barbati, iar barbatii sunt....

Mergeam pe strada in naivitatea-mi de om care se asteapta de la ceilalti la putinul dram de civilizatie de a merge linistita, fara intreruperi grosolane de nivel de replica de om de santier si pe scurta distanta Universitate - Unirii am avut parte de trei astfel de incidente din partea unor masculi ce isi revendica apartenenta in mod nejustificat la specia umana. Pentru ca, intr-adevar, barbatii ca specie, sa zicem, sunt cel putin deosebiti si a devenit deja un adevar general valabil faptul ca in multe cazuri, ei tind sa gandeasca prin alte "mecanisme" ce nu implica dendrite, axoni si sinapse. Pe scurt, ei nu sunt caracterizati tocmai prin finete...
Intr-adevar, nu sunt toti asa, dar exceptiile alea mici fie sunt infim de mici, fie confirma regula...
Un exemplu mai sofisticat de barbat adevarat mi-a fost dat sa intalnesc in circumstantele prezentate mai jos.
Nu demult am participat la organizarea unui eveniment destul de mare, cu prestanta ar grai inimioara-mi plina de mandrie. Acest eveniment foarte drag mie si-a propus si a foarte reusit sa stranga mai bine de 300 de participanti si pregatirile au fost "intesissime" si pline ochi de obstacole si surprize. Un exemplu care include ambele categorii de experiente a vizat invitatia plina de peripetii voluptoase pe care eu a trebuit sa o fac unei persoane publice cu veleitati de vedeta si cu un nasuc care tinteste inspre inaltimi paroxistice. Pe scurt, eu trebuia sa conving un om de radio sa participe la una dintre conferintele din cadrul evenimentului. Zis si...zis. Demersul meu logic a fost sa ii dau un email, sa fac rost de numarul lui de telefon si sa fiu PRly correct. Numai ca socoteala din mintea mea de acasa nu s-a pupat cu aerele din targul "vedetismului". Evident ca emailul meu a incarcat inutil inboxul acestei persoane mult prea ocupate sa citeasca emanatiile unei muritoare de rand asa ca am actionat prompt si cu avant cretin specific tineretii-mi si am apelat telefonic mult ravnitul invitat. Dupa ce am introdus eu politeturile ce se cuvin intr-o asemenea situatie, raspunsul pe care eu il visam a fi macar viitor potential pozitiv vine abrupt si sec: " Mai, esti draguta, dar eu sunt un om trecut prin viata si nu prea am chef de asa ceva...". La douazeci si ceva de ani un "NU" spus mai ales pe un ton zeflemitor si apatic nu este altceva decat o provocare in a-l transforma in "DA-ul" salvator. Asa ca am plusat amarnic si am insistat in prostia mea plina de avant tineresc cretinoid si am apelat la toate argumentele pe care un student iluzionat si impulsionat totodata de mirajul "Nimic nu ma poate opri" le are in mansetuta. Eu am interpretat raspunsul lui de "om trecut prin viata" cu faptul ca la mine in capsor este egal cu "om blazat" si "nu am chef de asa ceva" se traduce prin "sunt ipocrit" pentru ca ma bat cu pumnul in piept ca sustin tinerii cu intiative. Tot ce am putut obtine a fost o intalnire la redactia radioului. Inarmata cu sperante mult prea desarte, pe scaunul din biroul lui am avut parte de urmatorul small talk extrem de delicios:
El:- Hai, convinge-ma!
Eu:- Eu zic ca am epuizat toate argumentele ieri la telefon. Dar vreau sa te intreb ceva. Cand a fost ultima oara cand ai facut un gest altruist?
El(mandru):- Aseara!
Eu:- Da, si ce ai facut?
El( si mai mandru):- Am "beep" pe una.
Eu:- Si cu ce ai fost altrist la faza asta?
El:- Am dat toata dragostea din lume!
Raspunsul meu nu mai conteaza...Ideea e ca nici de data asta nu era prea convins, asa ca mi-a zis sa il sun in ziua respectiva sa imi dea un raspuns. Raspuns pe care l-am dedus singura ascultand de trei ori mesajul "Abonatul Vodafone are telefonul inchis sau..." a fost un "NU" inexpugnabil.
Pai sa nu fie acest mascul cu aceleasi veleitati, dar de data asta de ferocitate cu iz de om prea ocupat si lipsit de chef un exemplu umblator si graitor de expresie cu grad de cutuma "Barbatii sunt proci". Ceea ce e extrem de trist este faptul ca specimenul de fata, de fel, este unul graitor de lucruri extrem de inteligente... Dar, ce? Barbatii inteligenti nu sunt tot barbati?

marți, 26 mai 2009

Hinca un hadevar trist...

Eram cu niste prieteni in Cismigiu, stateam tolaniti pe o banca, cufundati intr-un iures de evocari, amintiri si chicoteli aferente si apare subit o reprezentanta a etniei rrome ( asta ca sa imi pastrez in continuare political correctness-ul). Fuste peste fuste, culori peste culori, basma cu flori peste flori, codite si o privire apatica, dar totodata extrem de patrunzatoare. Incepe sa vorbeasca cu o abundenta de "h"-uri si accentul inconfundabil si, evident, ne cere bani. Raspundem printr-un melanj de politete, frica si, de ce sa nu recunosc, repulsie ca nu avem, ca suntem studenti amarasteni si asteptam sa plece. Femeia de dimensiuni cel putin impozante nu numai ca nu a plecat, ci s-a napustit cu alura unui elefant in fuga asupra unui prieten si ii smulse un fir de par din cap. Apoi, printr-un salt de gazela obeza se da inapoi si face niste amenintari destul de credibile cum ca ii face farmece daca nu ii da bani. Noroc ca prietenul meu nu poseda aceeasi slabiciune de duh ca si mine si ii zice, calm, ca poate sa il si blesteme ca nu crede in mambo-jambo tiganesc.
Dupa ce ne-am calmat, mi-am adus aminte de un small talk de mare angajament cu posibile urmari morbido-comice pe care l-am avut cu un tigan. Da, in cazul acesta, dau naibii political correctness-ul pe motive personale, dar solide.
Contextul conversatiei cu accente tragi-comice suna cam asa: ma plimbam pe strada si, deodata, ma trezesc imobilizata si cu un cutit la gat. Pasul firesc a fost sa imi ceara banii si telefonul. Norocul meu e ca nu aveam de niciunele in momentul ala si la auzul lipsei prazii, simteam cum lama cutitului se apasa amenintator pe gatlejul meu. In acele momente de frica genuina s-a produs o conversatie pe care nu o sa o uit toata viata si care suna in felul urmator:
- Hai, fa, da-mi cascavalu' si telefonul ca te tai, sa moara mama!
La care eu scot, in mod automat si fara vreun sa treaca prin vreun filtru de orice fel, singurele cuvinte pe care le stiu in tiganeasca (am scris cum se pronunta):
-Toes bahtalo! (in traducere mai mult sau mai putin exacta, inseamna bafta si noroc)
Cuvintele astea au fost magice pentru ca l-au amuzat teribil si mi-a dat drumul...
Experienta limita de fata, plus episodul din parc, plus alte detalii minore precum rata criminalitatii in crescendo perpetuu in randul rromilor ma face sa cred cu febrilitate ca mai toti tiganii au in fiinta lor minoritara o inclinatie ferventa spre hotie, mismasuri si criminalitati de tot felul. Se pot face mii de programe impotriva discriminarii sau campanii sociale de incurajare a acestei minoritati, dar lupul e legat inexpugnabil de naravul lui...

miercuri, 20 mai 2009

Nichita...mare autoare...

Adevar graieste din cand in cand gura pacatosului care a gandit, formulat si grait cuvintele: "Blondele sunt...sa zicem, speciale"(adaptare pentru a fi politilcally correct). Daca political correctness-ul din mine s-a putut abtine de la a ofensa intreaga populatie balaie, eu nu ma pot abtine sa nu scriu despre o conversatie absurdo-ireala pe care am avut-o de curand cu o reprezentanta a pletelor aurii. Insa vreau sa fac precizarea ca trebuie sa fie clar, din capul locului, ca experienta singulara si totodata unica in "substanta ei de continut" pe care am avut-o deunazi cu aceasta domnisoara blonda nu trebuie sa fie luata drept litera de lege si pentru experientele sau parerile voastre.
Asadar, ma aflam intr-o cafenea cu doi prieteni si asteptam o prietena care nu a venit, si anume, cu mana goala, ci cu domnisoara blonda in cauza, colega de serviciu. Comandasem de baut si, in iuresul conversational, i-am mentionat prietenei mele ca, de curand, am recitit cu mare placere si cu alti ochi "In dulcele stil clasic" al lui Nichita Stanescu. Nu mare, ci hiperbolizant de mare mi-a fost mirarea cand am auzit vocea cristalina a colegei prietenei mele rostind sec:
- Nichita, da, mare autoare...Si mie imi place cum scrie tipa asta!
In perplexitatea mea ma tot intrebam in mintea-mi consternata: "Vorbeste serios? Neah...Tre' sa glumeasca..." Dar mimica nu o ajuta, iar gravitatea tonului cu care a rostit elucubratia de fata si tacerea subita de dupa m-au facut sa cred ca, da, exista si specimene care au reusit performanta de a trece prin liceu, de a avea ca subiect de bacalaureat poezia "Leoaica tanara, iubirea", de a vorbi pentru a nu tacea si de a o duce chiar bine, profesional vorbind. Uimirea mi s-a transformat subit in criza de nervi si nu m-am putut abtine sa nu o intreb ce parere are despre opera lui Bogdan Petriceicu Hasdeu "Razvan si Vidra" sustinand, cu complicitatea celor de la masa, cum ca Vidra este un animal posedat de diavol care i-a iesit in cale lui Razvan si l-a ademenit intr-o mlastina unde l-a facut, oarecum, prizonierul ei, bla, bla, bla... Raspunsul ei a fost:
- Da, si eu am citit. Impresionant...
Ca, deh, prostul nu e prost destul pana nu e, in cazul asta, exacerbat de fudul... Nu stiu daca imbecilitatea totala, dorinta de a da bine in societate si ipocrizia aferenta cu care fiinta asta s-a lansat in discutii care ii ieseau demult din perimetrul oalei in care sa isi bage nasul, sau pur si simplu faptul ca un astfel de om, trecut prin notiuni elementare de scoala ca gasca prin apa, reuseste sa castige mai bine ca multi prieteni de-ai mei ma infurie pana in punctul meu paroxistic.
In acea seara am inteles, mai mult decat as fi vrut sa o fac vreodata, de ce se spune ca blondele sunt..cum sunt.

luni, 11 mai 2009

Vizibilitatea nu da neaparat valoare...

Intr-un decor total idilic in viziunea mea: una dintre terasele de pe Smardan, energizati de aroma de cafea si cu epiderma gadilata de soare, ma angajasem cu niste buni prieteni intr-un small talk extrem de delicios: carti, topos-uri literare si scriitori care ne ating sufletelul.
In avalansa de idei, experiente unice si sentimente imuabile guvernate de carti s-a iscat o controversa care m-a pus pe ganduri: scriitorii tineri nu se pot compara cu cei consacrati, nu mai au aceeasi valoare.
Devoratoare de scriitori contemporani si avida de noi viziuni, am ripostat vehement, argumentand ca notorietatea de care se bucura autorii consacrati nu trebuie sa ne influenteze astfel incat sa devenim reticenti in a "gusta" si scriitura proaspata.
Clasicii mei "iubiti" Marquez, Dostoievski, Bulgakov, Miller, Eco, Kafka, Wilde, Poe, sau romanasii Eliade, Camil Petrescu, Cioran, Liiceanu, Plesu sau Cartarescu nu imi afecteaza cu nimic pofta de nou si nu ma impiedica sa ma "indragostesc" de scriitori precum Ionut Chiva, Ioana Baetica, Radu Pavel Gheo sau Dragos Voicu.
Sunt oare scriitorii tineri mai putin valorosi decat cei cu multi ani in spate si notorietate pe masura?

duminică, 3 mai 2009

Femeie, nu fi barbat!

In tumultul recent de small talk cotidian am avut parte de o conversatie cel putin bizaro-intriganta. Imi faceam "siesta" obisnuita de Cismigiu postata pe o banca la soare citind o carte si la un moment dat vin doi tipi la mine si unul dintre ei imi pune politicos urmatorea intrebare: "Ideile pot fi metafizice?" Da, cam dubios sa incepi o conversatie in acest fel, dar curiozitatea-mi exacerbata m-a facut sa ii raspund ca da, din moment ce metafizica presupune cunoasterea absoluta si se leaga de tot ce nu poate fi cunoscut prin ale noastre simturi, asta inseamna ca si ideile, impalpabile, inodore, fara gust si fara glas sunt metafizice. Am crezut ca l-am dat pe spate cu raspunsul asta, dar al lui m-a lasat proasta...sau nu: "Hmm, raspuns inteligent pentru o femeie..."
Desi posed ceva doze de misoginism si conversatia, cu context cu tot, era dubioasa de-a dreptul, s-a aprins feminismul din strafundul ancestral al fiintei mele de fata si asa a inceput o prima discutie intre doi necunoscuti care, de fapt, e veche de cand lumea moderna. Tipul era setat pe filosofie si argumentul lui suprem era "De ce nu sunt si femei filosof?", iar raspunsul meu, alimentat de furia etichetei de femeie inferioara barbatului(fie el ciudat si necunoscut) ce mi s-a pus pe frunte, a venit prompt - pentru ca nu aveau acces la educatie.
Small talk-ul dubios s-a transformat intr-o discutie incandescenta in care eu ma aprindeam cu ardoare si febrilitate si ma tot intrebam de ce dracu' stau de vorba cu strainul asta...
Insa ciresica de pe tort a venit asa cum vin cele mai bune lucruri in viata - la finalul dubioseniei de experienta. Inainte sa plece a insistat sa imi dea un sfat ce venea din adancul barbatiei in forma pura: "Nu mai fi barbat, ca acum ca te-ai contrazis cu mine, asta ai fost, si accepta-ti conditia de femeie. Cu cat faci asta mai repede, cu atat iti va fi mai bine." Si a plecat.
Un small talk pe care nu cred ca o sa il uit curand...